Regie: Mike Newell
Distribuţie: Jake Gyllenhaal, Gemma Arterton, Ben Kingsley, Alfred Molina,
Apariţie: 2010
Produs de Walt Disney Pictures/Jerry Bruckheimer Films
La noi: Prinţul Persiei: Nisipurile timpului
Nu m-am mai uitat la filme de ceva vreme. Am perioade în care orice peliculă, oricât de interesantă ar fi într-o zi normală, mă plictiseşte atunci când n-am chef. De asta nici n-am mai trecut pe aici de ceva vreme (şi se vede...). Dar sper să recuperez, acum că s-au terminat serialele.
"Prince of Persia" nu a fost alegerea mea. Voia domnul să se uite şi, cum eram la el acasă, n-am putut să protestez prea mult. Eu aş fi văzut filmul ăsta mai curând ca pe un desen animat - fără legătură cu faptul că e produs de Disney, ci pur şi simplu pentru că subiectul mi s-ar fi părut mai nimerit astfel. Mai ales că am nostalgia vremurilor când mă jucam la prima ediţie a jocului, pe un 386 care, la vremea aia, era cel mai tare calculator văzut la noi.
Povestea:
Cei trei fii ai regelui Persiei primesc informaţii cum că oraşul sfânt Alamut ar ajuta duşmanii regatului cu arme. În ciuda sfaturilor tatălui lor de a nu porni război, Tus, Garsiv şi Dastan invadează şi cuceresc oraşul condus de frumoasa prinţesă Tamina. Atunci când regele Sharaman este ucis, principalul suspect devine Dastan, fiul său adoptiv, care reuşeşte să scape împreună cu Tamina, încercând să-şi dovedească nevinovăţia.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Să nu vă faceţi impresia că "The Prince of Persia" e mai mult decât un film de vară. Unul care va avea, evident, o continuare, pentru că trebuie să urmeze tradiţia jocului şi înclinaţia bolnavă spre trilogii (pe care eu o văd ca pe o lipsă serioasă de inspiraţie...). Dar, surprinzător, este un film care te ţine interesat. Subiectul nu e nici nou, nici extrem de incitant, dar modul în care a fost transpus pe ecran îl face urmăribil fără inevitabilele căscaturi pe care mi le provoacă peliculele de acţiune. Nu sunt mare fan al efectelor speciale măreţe, dar cele de aici au reuşit să mă trimită direct la vârsta de 7 ani, când îl făceam pe dragul de prinţ să sară peste ziduri şi gropi cu săbii ieşind din podea, unde, dacă nu făceam săritura cum trebuie, ajungea săracul mort într-un fel de şpagat foarte hilar. Am impresia că mai mult amintirile pe care mi le-a trezit au contribuit la succesul "Prinţului Persiei", dar poate fi şi acesta un motiv, nu?
În construcţia poveştii şi adaptarea pentru marele ecran se vede foarte bine mâna celor de la Disney şi Jerry Bruckheimer Films. O combinaţie care a reuşit să facă un film cu piraţi (care erau şansele, oare?) un succes de casă în ciuda faptului că acolo adaptarea era după un parc de distracţii (deşi probabil că la "Pirates of the Caribbean" distribuţia a contat cel puţin un 80%). Spre deosebire de alte filme adaptate după jocuri video, "Prince of Persia" este unul chiar reuşit şi nu a fost neapărată nevoie de actori cu renume uriaş pentru a face rotiţele să se mişte, ca în cazul lui "Tomb Raider". Partea bună, ca şi în cazul lui "Pirates...", este că nu trebuie să fii neapărat familiar cu jocul pentru a înţelege filmul, pentru că are un oarecare grad de independenţă.
Asta nu înseamnă că neg rolul distribuţiei. Jake Gyllenhaal nu-mi zice nimic şi cred că a avut noroc că l-a avut partener ca Heath Ledger, altfel n-ar fi fost nominalizat la Oscar pentru "Brokeback Mountain", dar să zicem că n-a fost dezastruos în "Prince of Persia", iar faptul că i-au mai pus şi o pleată brunetă acolo l-a făcut mai digerabil pentru cineva ca mine, care nu suportă pretty boys. Ben Kingsley dă întotdeauna substanţă chiar şi celui mai uşurel subiect şi nu s-a dezis nici aici, iar Alfred Molina, în rolul lui Sheik Amar, este de-a dreptul hilar şi reuşeşte să se impună în toate scenele în care apare.
Peisajele... o, peisajele...
Ce mi-a plăcut mai putin:
Ea. Neinteresantă, drăguţă, dar departe de a fi acea frumuseţe care marca pe oricine ar fi văzut-o, enervantă pe alocuri...
Finalul. Aş fi vrut ceva mai dramatic. Eventual măcar să moară careva.
Unii ar mai zice inacurateţile istorice, care plasează acţiunea câteva secole bune înainte de epoca în care se presupune că a avut loc, dar asta deja e puţin cam mult şi cred că nu interesează pe nimeni.
Decizie:
Eu aş zice că e un film incitant. M-a ţinut interesată mai mult de acţiune decât de persoana cu care l-am văzut (hmm... nu ştiu exact dacă asta e bine pentru film sau rău pentru el, dar să mergem pe prima variantă). Cu recomandarea că trebuie văzut la cinema pentru o experienţă mai interesantă.
Distribuţie: Jake Gyllenhaal, Gemma Arterton, Ben Kingsley, Alfred Molina,
Apariţie: 2010
Produs de Walt Disney Pictures/Jerry Bruckheimer Films
La noi: Prinţul Persiei: Nisipurile timpului
Nu m-am mai uitat la filme de ceva vreme. Am perioade în care orice peliculă, oricât de interesantă ar fi într-o zi normală, mă plictiseşte atunci când n-am chef. De asta nici n-am mai trecut pe aici de ceva vreme (şi se vede...). Dar sper să recuperez, acum că s-au terminat serialele.
"Prince of Persia" nu a fost alegerea mea. Voia domnul să se uite şi, cum eram la el acasă, n-am putut să protestez prea mult. Eu aş fi văzut filmul ăsta mai curând ca pe un desen animat - fără legătură cu faptul că e produs de Disney, ci pur şi simplu pentru că subiectul mi s-ar fi părut mai nimerit astfel. Mai ales că am nostalgia vremurilor când mă jucam la prima ediţie a jocului, pe un 386 care, la vremea aia, era cel mai tare calculator văzut la noi.
Povestea:
Cei trei fii ai regelui Persiei primesc informaţii cum că oraşul sfânt Alamut ar ajuta duşmanii regatului cu arme. În ciuda sfaturilor tatălui lor de a nu porni război, Tus, Garsiv şi Dastan invadează şi cuceresc oraşul condus de frumoasa prinţesă Tamina. Atunci când regele Sharaman este ucis, principalul suspect devine Dastan, fiul său adoptiv, care reuşeşte să scape împreună cu Tamina, încercând să-şi dovedească nevinovăţia.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Să nu vă faceţi impresia că "The Prince of Persia" e mai mult decât un film de vară. Unul care va avea, evident, o continuare, pentru că trebuie să urmeze tradiţia jocului şi înclinaţia bolnavă spre trilogii (pe care eu o văd ca pe o lipsă serioasă de inspiraţie...). Dar, surprinzător, este un film care te ţine interesat. Subiectul nu e nici nou, nici extrem de incitant, dar modul în care a fost transpus pe ecran îl face urmăribil fără inevitabilele căscaturi pe care mi le provoacă peliculele de acţiune. Nu sunt mare fan al efectelor speciale măreţe, dar cele de aici au reuşit să mă trimită direct la vârsta de 7 ani, când îl făceam pe dragul de prinţ să sară peste ziduri şi gropi cu săbii ieşind din podea, unde, dacă nu făceam săritura cum trebuie, ajungea săracul mort într-un fel de şpagat foarte hilar. Am impresia că mai mult amintirile pe care mi le-a trezit au contribuit la succesul "Prinţului Persiei", dar poate fi şi acesta un motiv, nu?
În construcţia poveştii şi adaptarea pentru marele ecran se vede foarte bine mâna celor de la Disney şi Jerry Bruckheimer Films. O combinaţie care a reuşit să facă un film cu piraţi (care erau şansele, oare?) un succes de casă în ciuda faptului că acolo adaptarea era după un parc de distracţii (deşi probabil că la "Pirates of the Caribbean" distribuţia a contat cel puţin un 80%). Spre deosebire de alte filme adaptate după jocuri video, "Prince of Persia" este unul chiar reuşit şi nu a fost neapărată nevoie de actori cu renume uriaş pentru a face rotiţele să se mişte, ca în cazul lui "Tomb Raider". Partea bună, ca şi în cazul lui "Pirates...", este că nu trebuie să fii neapărat familiar cu jocul pentru a înţelege filmul, pentru că are un oarecare grad de independenţă.
Asta nu înseamnă că neg rolul distribuţiei. Jake Gyllenhaal nu-mi zice nimic şi cred că a avut noroc că l-a avut partener ca Heath Ledger, altfel n-ar fi fost nominalizat la Oscar pentru "Brokeback Mountain", dar să zicem că n-a fost dezastruos în "Prince of Persia", iar faptul că i-au mai pus şi o pleată brunetă acolo l-a făcut mai digerabil pentru cineva ca mine, care nu suportă pretty boys. Ben Kingsley dă întotdeauna substanţă chiar şi celui mai uşurel subiect şi nu s-a dezis nici aici, iar Alfred Molina, în rolul lui Sheik Amar, este de-a dreptul hilar şi reuşeşte să se impună în toate scenele în care apare.
Peisajele... o, peisajele...
Ce mi-a plăcut mai putin:
Ea. Neinteresantă, drăguţă, dar departe de a fi acea frumuseţe care marca pe oricine ar fi văzut-o, enervantă pe alocuri...
Finalul. Aş fi vrut ceva mai dramatic. Eventual măcar să moară careva.
Unii ar mai zice inacurateţile istorice, care plasează acţiunea câteva secole bune înainte de epoca în care se presupune că a avut loc, dar asta deja e puţin cam mult şi cred că nu interesează pe nimeni.
Decizie:
Eu aş zice că e un film incitant. M-a ţinut interesată mai mult de acţiune decât de persoana cu care l-am văzut (hmm... nu ştiu exact dacă asta e bine pentru film sau rău pentru el, dar să mergem pe prima variantă). Cu recomandarea că trebuie văzut la cinema pentru o experienţă mai interesantă.
2 comentarii
Ca si film per total mi s-a parut destul de slabut, mi s-a parut ca sunt in jocul de pe pc...
27 octombrie 2010, 11:32
Mie unul mi-a placut tare mult, as vrea sa mai apara continuari!
3 mai 2011, 20:57