Regie: Tim Burton
Distribuţie: Mia Wasikowska, Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway, Crispin Glover, Matt Lucas, Stephen Fry, Michael Sheen, Alan Rickman, Paul Whitehouse
Apariţie: 2010
Produs de Walt Disney Pictures/Roth Films/Tim Burton Productions
La noi: Alice în Ţara Minunilor
Da, o să vreau să comentez şi Oscarurile. Nu acum însă, din lipsă de chef/timp. Aşa că încep săptămâna prin prezentarea unui film mult aşteptat (de mine, cel puţin).
Ce ar putea să iasă din combinaţia Tim Burton-Johnny Depp-Danny Elfman decât o altă capodoperă a genului fantasy, aşa cum au fost şi cele dinainte? Şi evident că un strop (sau mai mulţi) din doamna Burton nu face decât să dea şi mai multă savoare ecranizării unei cărţi ce a iniţiat genul "nonsensului literar" în literatură.
De menţionat, înainte de toate, că filmul lui Burton nu este ecranizarea cărţii lui Lewis Carroll, sau este, dar nu în sensul animaţiei din 1951. "Alice" al lui Burton înglobează elemente din ambele cărţi ale autorului englez care o au pe această domnişoară drept protagonistă - "Alice's Adventures in Wonderland" şi "Through the Looking-Glass and What Alice Found There". Şi de menţionat şi fatul că această peliculă nu este pentru copii, aşa că, dragi părinţi, nu-i chinuiţi pe aceştia şi nu chinuiţi şi restul spectatorilor din sala de cinema aducându-vă odraslele care nu ştiu să citească la acest film, din care nu vor înţelege mare lucru.
Povestea:
Alice Kingsleigh are 19 ani când este invitată la o petrecere dată în cinstea logodnei ei cu Hamish, fiul fostului partener de afaceri al tatălui ei şi membru al aristocraţiei britanice. Spun invitată, pentru că nu ştie că va fi cerută de soţie de faţă cu un impresionant număr de invitaţi. Iar când acest lucru se întâmplă, Alice, care nu este foarte sigură că doreşte să se mărite - cu atât mai puţin cu sistemul digestiv foarte sensibil al lui Hamish - fuge în grădină, urmărind un iepure alb până în gaura acestuia, prin care cade, trezindu-se într-o lume fantastică populată de cele mai stranii creaturi.
Aici află că nu e prima dată când vizitează acest loc şi că este predestinată a salva ţinutul de Regina de Roşu, care uzurpase tronul în defavoarea distratei dar îndrăgitei sale surori, Regina Albă.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Filmul este o adevărată încântare pentru simţurile mele artistice şi mi-e greu să pornesc de undeva. O s-o fac dară spunând că nu mai e nevoie de nici o prezentare în ceea ce priveşte acest trio extraordinar format din Tim Burton, Johnny Depp şi Helena Bonham Carter, care ne arată încă o dată că legăturile pe care le formează timpul şi experienţele reuşite din trecut nu pot duce decât la lucruri bune.
Tim Burton s-a transformat încet-încet în regizorul meu preferat, poate şi pentru că îl asociez constant cu actorul meu preferat, Johnny Depp, dar şi pentru că abordează mereu subiecte ieşite din sfera normalului şi a clişeelor şi îmi gâdilă plăcut imaginaţia şi simţul estetic. Poate doar "Mars Attacks!" să nu-mi fi plăcut, dar nu am decât cuvinte de laudă pentru restul filmelor ieşite de sub bagheta sa. Iar cele în care l-a distribuit pe Johnny sunt de-a dreptul extraordinare!
Johnny Depp. În "Alice" joacă rolul Pălărierului Nebun şi o face la superlativ. Despre el chiar nu am cuvinte, ajunge să spun că este actorul meu preferat şi că îl ador în absolut orice personificare, chiar şi în interpretarea din "Cry Baby" de la începuturile carierei sale cinematografice.
Cu o mică excepţie (trebuie să existe şi un punct negativ), restul distribuţiei. Mia Wasikowska, în primul rol cu adevărat interesant, a făcut faţă excepţional geniului lui Burton, dar şi faptului că a trebuit să joace în faţa unui ecran verde şi să vorbească, în mare parte, de una singură. Helena Bonham Carter nu este tocmai cea mai întreagă persoană de pe faţa pământului (cineva trebuia să-i facă faţă unui caracter ca Burton) şi personalităţii ei i se potrivesc ca o mănuşă roluri de genul Reginei de Roşu. Matt Lucas este demenţial interpretându-i pe gemenii Tweedledee şi Tweedledum, foarte britanicul Stephen Fry dă viaţă mâţei rânjitoare, iar Alan Rickman fură de multe ori scena în rolul lui Absolum, omida cea albastră şi fumătoare. În concluzie, o pleiadă de mari actori care au reuşit să facă faţă în mod exemplar bizareriilor lui Burton şi faptului de a trebui să interpreteze personaje ciudate.
Experienţa vizuală. Filmul e 3D şi implică foarte mult CGI, acest ultim aspect nefiind chiar în totalitate pe placul meu în mod normal, pentru că elimină, în majoritatea cazurilor, restul elementelor ce ar trebui să facă dintr-un film o experienţă cu adevărat artistică - scenariul şi jocul actoricesc. Totuşi, aceste lucruri nu au fost trecute cu vederea de Burton, care a reuşit să facă ceea ce producătorii altor pelicule generate pe calculator - "Avatar" ar fi doar un exemplu - nu au reuşit: un film complet - pe gustul amatorilor tehnologiei, dar în acelaşi timp cu un scenariu bine scris, adaptat după o capodoperă literară, cu personaje interesante şi complexe, excelent jucate de numele de pe afiş. Avem animaţie, avem personaje generate pe calculator pornind de la fizionomia actorilor care le dau viaţă (de observat mai ales Regina de Roşu), avem personaje în totalitate umane şi un peisaj fantastic foarte bine detaliat. Cum ziceam, o experienţă vizuală capabilă să satisfacă cerinţele celui mai capricios critic.
Coloana sonoră. Nu e de mirare că mi-a plăcut, având în vedere că a fost compusă de Danny Elfman, cel care a realizat muzica pentru absolut toate filmele lui Burton cu excepţia lui "Ed Wood" şi a lui "Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street". O altă colaborare prolifică (deşi se simte repetitivitatea - coloana sonoră este foarte asemănătoare cu cea din "The Nightmare Before Christmas").
Ce mi-a plăcut mai putin:
Anne Hathaway şi personajul ei. Nu mă pot decide dacă Regina Albă a fost prost concepută sau Anne nu a reuşit să-i dea viaţă aşa cum trebuie, dar ceva nu s-a legat acolo. Nu cred că a fost doar machiajul care o făcea să arate mai mult ca o vrăjitoare şi mai puţin ca pe inocenta regină incapabilă să ucidă...
Jabberwocky, care semăna mult prea mult cu Toruk din "Avatar", numai că nu era roşu.
Decizie:
"Alice" al lui Burton are mulţi contestatari, care spun că geniul regizorului s-a pierdut în atâta CGI. Sunt parţial de acord, în sensul că am simţit încercarea de a se alătura secolului tehnologiei în detrimentul scenariului, daaaaar pentru mine Burton va rămâne un geniu no matter what, iar filmele cu Johnny Depp vor continua să mă încânte no matter what. Sunt total subiectivă când spun că "Alice in Wonderland" m-a extaziat, dar nu mă pot abţine.
Distribuţie: Mia Wasikowska, Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway, Crispin Glover, Matt Lucas, Stephen Fry, Michael Sheen, Alan Rickman, Paul Whitehouse
Apariţie: 2010
Produs de Walt Disney Pictures/Roth Films/Tim Burton Productions
La noi: Alice în Ţara Minunilor
Da, o să vreau să comentez şi Oscarurile. Nu acum însă, din lipsă de chef/timp. Aşa că încep săptămâna prin prezentarea unui film mult aşteptat (de mine, cel puţin).
Ce ar putea să iasă din combinaţia Tim Burton-Johnny Depp-Danny Elfman decât o altă capodoperă a genului fantasy, aşa cum au fost şi cele dinainte? Şi evident că un strop (sau mai mulţi) din doamna Burton nu face decât să dea şi mai multă savoare ecranizării unei cărţi ce a iniţiat genul "nonsensului literar" în literatură.
De menţionat, înainte de toate, că filmul lui Burton nu este ecranizarea cărţii lui Lewis Carroll, sau este, dar nu în sensul animaţiei din 1951. "Alice" al lui Burton înglobează elemente din ambele cărţi ale autorului englez care o au pe această domnişoară drept protagonistă - "Alice's Adventures in Wonderland" şi "Through the Looking-Glass and What Alice Found There". Şi de menţionat şi fatul că această peliculă nu este pentru copii, aşa că, dragi părinţi, nu-i chinuiţi pe aceştia şi nu chinuiţi şi restul spectatorilor din sala de cinema aducându-vă odraslele care nu ştiu să citească la acest film, din care nu vor înţelege mare lucru.
Povestea:
Alice Kingsleigh are 19 ani când este invitată la o petrecere dată în cinstea logodnei ei cu Hamish, fiul fostului partener de afaceri al tatălui ei şi membru al aristocraţiei britanice. Spun invitată, pentru că nu ştie că va fi cerută de soţie de faţă cu un impresionant număr de invitaţi. Iar când acest lucru se întâmplă, Alice, care nu este foarte sigură că doreşte să se mărite - cu atât mai puţin cu sistemul digestiv foarte sensibil al lui Hamish - fuge în grădină, urmărind un iepure alb până în gaura acestuia, prin care cade, trezindu-se într-o lume fantastică populată de cele mai stranii creaturi.
Aici află că nu e prima dată când vizitează acest loc şi că este predestinată a salva ţinutul de Regina de Roşu, care uzurpase tronul în defavoarea distratei dar îndrăgitei sale surori, Regina Albă.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Filmul este o adevărată încântare pentru simţurile mele artistice şi mi-e greu să pornesc de undeva. O s-o fac dară spunând că nu mai e nevoie de nici o prezentare în ceea ce priveşte acest trio extraordinar format din Tim Burton, Johnny Depp şi Helena Bonham Carter, care ne arată încă o dată că legăturile pe care le formează timpul şi experienţele reuşite din trecut nu pot duce decât la lucruri bune.
Tim Burton s-a transformat încet-încet în regizorul meu preferat, poate şi pentru că îl asociez constant cu actorul meu preferat, Johnny Depp, dar şi pentru că abordează mereu subiecte ieşite din sfera normalului şi a clişeelor şi îmi gâdilă plăcut imaginaţia şi simţul estetic. Poate doar "Mars Attacks!" să nu-mi fi plăcut, dar nu am decât cuvinte de laudă pentru restul filmelor ieşite de sub bagheta sa. Iar cele în care l-a distribuit pe Johnny sunt de-a dreptul extraordinare!
Johnny Depp. În "Alice" joacă rolul Pălărierului Nebun şi o face la superlativ. Despre el chiar nu am cuvinte, ajunge să spun că este actorul meu preferat şi că îl ador în absolut orice personificare, chiar şi în interpretarea din "Cry Baby" de la începuturile carierei sale cinematografice.
Cu o mică excepţie (trebuie să existe şi un punct negativ), restul distribuţiei. Mia Wasikowska, în primul rol cu adevărat interesant, a făcut faţă excepţional geniului lui Burton, dar şi faptului că a trebuit să joace în faţa unui ecran verde şi să vorbească, în mare parte, de una singură. Helena Bonham Carter nu este tocmai cea mai întreagă persoană de pe faţa pământului (cineva trebuia să-i facă faţă unui caracter ca Burton) şi personalităţii ei i se potrivesc ca o mănuşă roluri de genul Reginei de Roşu. Matt Lucas este demenţial interpretându-i pe gemenii Tweedledee şi Tweedledum, foarte britanicul Stephen Fry dă viaţă mâţei rânjitoare, iar Alan Rickman fură de multe ori scena în rolul lui Absolum, omida cea albastră şi fumătoare. În concluzie, o pleiadă de mari actori care au reuşit să facă faţă în mod exemplar bizareriilor lui Burton şi faptului de a trebui să interpreteze personaje ciudate.
Experienţa vizuală. Filmul e 3D şi implică foarte mult CGI, acest ultim aspect nefiind chiar în totalitate pe placul meu în mod normal, pentru că elimină, în majoritatea cazurilor, restul elementelor ce ar trebui să facă dintr-un film o experienţă cu adevărat artistică - scenariul şi jocul actoricesc. Totuşi, aceste lucruri nu au fost trecute cu vederea de Burton, care a reuşit să facă ceea ce producătorii altor pelicule generate pe calculator - "Avatar" ar fi doar un exemplu - nu au reuşit: un film complet - pe gustul amatorilor tehnologiei, dar în acelaşi timp cu un scenariu bine scris, adaptat după o capodoperă literară, cu personaje interesante şi complexe, excelent jucate de numele de pe afiş. Avem animaţie, avem personaje generate pe calculator pornind de la fizionomia actorilor care le dau viaţă (de observat mai ales Regina de Roşu), avem personaje în totalitate umane şi un peisaj fantastic foarte bine detaliat. Cum ziceam, o experienţă vizuală capabilă să satisfacă cerinţele celui mai capricios critic.
Coloana sonoră. Nu e de mirare că mi-a plăcut, având în vedere că a fost compusă de Danny Elfman, cel care a realizat muzica pentru absolut toate filmele lui Burton cu excepţia lui "Ed Wood" şi a lui "Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street". O altă colaborare prolifică (deşi se simte repetitivitatea - coloana sonoră este foarte asemănătoare cu cea din "The Nightmare Before Christmas").
Ce mi-a plăcut mai putin:
Anne Hathaway şi personajul ei. Nu mă pot decide dacă Regina Albă a fost prost concepută sau Anne nu a reuşit să-i dea viaţă aşa cum trebuie, dar ceva nu s-a legat acolo. Nu cred că a fost doar machiajul care o făcea să arate mai mult ca o vrăjitoare şi mai puţin ca pe inocenta regină incapabilă să ucidă...
Jabberwocky, care semăna mult prea mult cu Toruk din "Avatar", numai că nu era roşu.
Decizie:
"Alice" al lui Burton are mulţi contestatari, care spun că geniul regizorului s-a pierdut în atâta CGI. Sunt parţial de acord, în sensul că am simţit încercarea de a se alătura secolului tehnologiei în detrimentul scenariului, daaaaar pentru mine Burton va rămâne un geniu no matter what, iar filmele cu Johnny Depp vor continua să mă încânte no matter what. Sunt total subiectivă când spun că "Alice in Wonderland" m-a extaziat, dar nu mă pot abţine.
2 comentarii
DAP! DAP! DAP! Tim Burton ROCKS! Mi-a placut! Alice in Wonderland se situeaza in ierahia filmelor Tim Burton sub Nightamre Before Christmas, dar pe aproape. :)
Nici mie nu mi-a spus nimic Anne Hathaway... Credeam ca numai mie mi s-a parut.
9 martie 2010, 09:30
Şi dacă e să fiu sinceră, Pălărierul a semănat foarte mult cu Willy Wonka, dar tot îl iubesc pe Johnny :)))
9 martie 2010, 11:41