Regie: Luc Besson
Distribuţie: Jean Reno, Gary Oldman, Natalie Portman, Danny Aiello, Peter Appel
Apariţie: 1994
Produs de Gaumont/Les Films du Dauphin
La noi: Léon
Ce a căutat lumea pe Google şi a ajuns pe canapea? Amuzaţi-vă cu asta. :)
Între timp, eu o să vă povestesc despre „Léon” Natalie Portman îşi făcea debutul, în 1994, la 13 ani, în unul dintre cele mai bune filme ale secolului trecut, nefiind intimidată de numele mari alături de care a jucat. Jean Reno şi Luc Besson au reluat colaborarea de la „Nikita”, realizând o altă capodoperă a cinematografiei franceze. „Léon” este un film pe care e foarte greu să-l descrii în cuvinte.
Povestea:
Când părinţii şi fraţii Matildei sunt ucişi cu brutalitate de Norman Stansfield şi banda lui, fetiţa de 12 ani nu are decât o soluţie: să se refugieze în apartamentul vecinului ei, Léon, un ucigaş plătit a cărui singură companie este o plantă şi care trăieşte după un set bine stabilit de valori, în ciuda profesiei pe care o practică. Matilda reuşeşte să se impună în viaţa singuraticului bărbat, în pofida protestelor acestuia. Léon învaţă să iubească şi îşi va pune viaţa în pericol pentru a o salva pe fată de Stansfield.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Cum ziceam, acest film e foarte greu de descris în cuvinte, este unul dintre cele mai complexe și emoționante făcute vreodată.
Regia. Luc Besson a reușit ceea ce foarte puțini regizori reușesc - să atingă perfecțiunea detaliilor. O scenă poate fi filmată din diverse unghiuri și sub diverse lumini, iar modalitatea aleasă își pune amprenta asupra percepției privitorului. Besson a făcut ca fiecare scenă să aibă impact maxim, fie că este una de violență extremă sau de extremă sensibilitate. Filmul are o fluiditate aparte și un ritm extraordinar. „Léon” nu este doar un thriller, ci în esență este un film care arată formele cele mai pure ale umanității și inumanității vieții și asta este ceea ce îl face atât de special.
Distribuția perfectă. Rămân întotdeauna uimită când asist la o combinare atât de bună a unor mari talente. Ai senzația că Natalie Portman s-a născut pe scenă, interpretarea sa nu a lăsat nici un fel de dubii asupra talentului cu care a fost înzestrată. Modul în care s-a folosit de expresiile faciale și de modulațiile vocii m-a lăsat împietrită.
De cealaltă parte, Jean Reno, un actor cu o importantă experiență la acel moment, a reușit să relaționeze cu micuța artistă așa cum rareori se întâmplă chiar și la cupluri care joacă împreună constant. Actorul francez ne-a adus în fața ochilor un personaj unic în cinematografie, pe care este foarte greu să-l uiți.
De cealaltă parte a baricadei, Gary Oldman face unul dintre cele mai reușite personaje negative pe care mi-a fost dat să le întâlnesc. Danny Aiello este cireașa de pe tort - un caracter secundar care reușește să atragă atenția asupra lui în scenele în care apare.
Personajele sunt de o complexitate care cu greu se poate realiza în filme. Avem o evoluție clară de-a lungul celor 130 de minute, în care sunt expuse luptele interioare ale celor doi eroi, care au ajuns să parcurgă același drum pentru o scurtă, dar intensă perioadă. În timp ce Léon începe prin a fi un criminal dur, rece, condiționat de regulile pe care și le-a impus și speriat de schimbare, ajungând ca la final să fie capabil de orice sacrificiu pentru a-și salva pupila, Matilda evoluează de la o fetiță înfricoșată la o femeie capabilă să ucidă pentru a-și răzbuna fratele. Relația dintre Matilda și Léon nu este una asemănătoare cu cea din „Lolita”, ci una de tată-fiică, fiecare reprezentând pentru celălalt ceea ce nu avuseseră (cel puțin nu în mod real, pentru Matilda) în viața de până atunci.
Coloana sonoră compusă de Eric Serra
Ce mi-a plăcut mai putin:
Varianta pe care am văzut-o a fost dublată în franceză (așa au dat-o cei de pe TVR1). De aceea, mi-am propus să revăd „Léon” în curând.
Decizie:
Acest film este o simfonie, un clasic al cinematografiei. Unul pe care, dacă îl vezi, nu îl poți uita, iar dacă nu îl vezi, ești mai sărac.
Distribuţie: Jean Reno, Gary Oldman, Natalie Portman, Danny Aiello, Peter Appel
Apariţie: 1994
Produs de Gaumont/Les Films du Dauphin
La noi: Léon
Ce a căutat lumea pe Google şi a ajuns pe canapea? Amuzaţi-vă cu asta. :)
Între timp, eu o să vă povestesc despre „Léon” Natalie Portman îşi făcea debutul, în 1994, la 13 ani, în unul dintre cele mai bune filme ale secolului trecut, nefiind intimidată de numele mari alături de care a jucat. Jean Reno şi Luc Besson au reluat colaborarea de la „Nikita”, realizând o altă capodoperă a cinematografiei franceze. „Léon” este un film pe care e foarte greu să-l descrii în cuvinte.
Povestea:
Când părinţii şi fraţii Matildei sunt ucişi cu brutalitate de Norman Stansfield şi banda lui, fetiţa de 12 ani nu are decât o soluţie: să se refugieze în apartamentul vecinului ei, Léon, un ucigaş plătit a cărui singură companie este o plantă şi care trăieşte după un set bine stabilit de valori, în ciuda profesiei pe care o practică. Matilda reuşeşte să se impună în viaţa singuraticului bărbat, în pofida protestelor acestuia. Léon învaţă să iubească şi îşi va pune viaţa în pericol pentru a o salva pe fată de Stansfield.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Cum ziceam, acest film e foarte greu de descris în cuvinte, este unul dintre cele mai complexe și emoționante făcute vreodată.
Regia. Luc Besson a reușit ceea ce foarte puțini regizori reușesc - să atingă perfecțiunea detaliilor. O scenă poate fi filmată din diverse unghiuri și sub diverse lumini, iar modalitatea aleasă își pune amprenta asupra percepției privitorului. Besson a făcut ca fiecare scenă să aibă impact maxim, fie că este una de violență extremă sau de extremă sensibilitate. Filmul are o fluiditate aparte și un ritm extraordinar. „Léon” nu este doar un thriller, ci în esență este un film care arată formele cele mai pure ale umanității și inumanității vieții și asta este ceea ce îl face atât de special.
Distribuția perfectă. Rămân întotdeauna uimită când asist la o combinare atât de bună a unor mari talente. Ai senzația că Natalie Portman s-a născut pe scenă, interpretarea sa nu a lăsat nici un fel de dubii asupra talentului cu care a fost înzestrată. Modul în care s-a folosit de expresiile faciale și de modulațiile vocii m-a lăsat împietrită.
De cealaltă parte, Jean Reno, un actor cu o importantă experiență la acel moment, a reușit să relaționeze cu micuța artistă așa cum rareori se întâmplă chiar și la cupluri care joacă împreună constant. Actorul francez ne-a adus în fața ochilor un personaj unic în cinematografie, pe care este foarte greu să-l uiți.
De cealaltă parte a baricadei, Gary Oldman face unul dintre cele mai reușite personaje negative pe care mi-a fost dat să le întâlnesc. Danny Aiello este cireașa de pe tort - un caracter secundar care reușește să atragă atenția asupra lui în scenele în care apare.
Personajele sunt de o complexitate care cu greu se poate realiza în filme. Avem o evoluție clară de-a lungul celor 130 de minute, în care sunt expuse luptele interioare ale celor doi eroi, care au ajuns să parcurgă același drum pentru o scurtă, dar intensă perioadă. În timp ce Léon începe prin a fi un criminal dur, rece, condiționat de regulile pe care și le-a impus și speriat de schimbare, ajungând ca la final să fie capabil de orice sacrificiu pentru a-și salva pupila, Matilda evoluează de la o fetiță înfricoșată la o femeie capabilă să ucidă pentru a-și răzbuna fratele. Relația dintre Matilda și Léon nu este una asemănătoare cu cea din „Lolita”, ci una de tată-fiică, fiecare reprezentând pentru celălalt ceea ce nu avuseseră (cel puțin nu în mod real, pentru Matilda) în viața de până atunci.
Coloana sonoră compusă de Eric Serra
Ce mi-a plăcut mai putin:
Varianta pe care am văzut-o a fost dublată în franceză (așa au dat-o cei de pe TVR1). De aceea, mi-am propus să revăd „Léon” în curând.
Decizie:
Acest film este o simfonie, un clasic al cinematografiei. Unul pe care, dacă îl vezi, nu îl poți uita, iar dacă nu îl vezi, ești mai sărac.
2 comentarii
Jean Reno ROCKS!
9 ianuarie 2010, 17:09
Este o capodopera a genului...
6 martie 2011, 19:40