Regie: Steven Spielberg
Distribuţie: Harrison Ford, Cate Blanchett, Karen Allen, Shia LaBeouf, John Hurt
Apariţie: 2008
Produs de Paramount Pictures/Lucasfilm
La noi: Indiana Jones - Regatul craniului de cristal
***Acest articol conține informații de tip spoiler!***
De ce insistă Hollywood-ul să reînvie vechi succese, crezând că tehnologia modernă le poate da un nou luciu, n-am să înțeleg niciodată. De multe ori, o asemenea decizie poate strica imaginea bună creată cu atât de multă muncă... Ce impresie ar putea să își facă puștii din ziua de azi, care nu au văzut primele trei filme din seria Indiana Jones și care se duc cu așteptări imense la cinema, că doar e vorba de maaarele succes cinematografic realizat de Spielberg și Lucas, când văd un Harrison Ford căruia i-ar sta mai bine în spatele catedrei decât într-o aventură amazoniană? Și frustrările mele nu se opresc aici...
Nu aveam speranța să văd o peliculă la nivelul primelor trei. De altfel, fusesem avertizată de cei care văzuseră deja ”The Kingdom of the Crystal Skull”, în sensul că această a patra parte nu ar avea absolut nimic din farmecul celor dinainte. Dar, încăpățânată cum sunt să nu pierd nimic din ce ar putea fi interesant, m-am agitat și am ținut morțiș să vizionez și acest film, ba chiar m-am pregătit sufletește și le-am luat pe toate la rând, asftel încât demersul meu să aibă continuitate. Nu regret cele șase ore petrecute cu ”Raiders of the Lost Ark”, ”Temple of Doom” și ”Last Crusade”, dar le regret pe celelalte două.
Povestea:
Acțiunea se petrece în timpul Războiului Rece, la vreo 15 ani după aventurile din primele trei filme. Stalin, la fel ca Hitler înaintea sa, este mare fan al artefactelor cu încărcătură mistică, și își trimite favorita, pe Irina Spalko, să caute un craniu legendar, făcut dintr-o singură bucată de cristal de cuarț, care se spune că ar avea puterea de a controla mințile oamenilor. Dus la locul de origine, acest obiect ar da celui care îl returnează puteri nebănuite...
Craniul fusese deja găsit de Henry Oxley, un vechi prieten de-al lui Jones, dar acesta înnebunise și nu le mai era de folos rușilor. Pentru a-l determina pe Jones să lucreze pentru ei, sovieticii o iau prizonieră pe nimeni alta decât pe Marion, fosta iubită a lui Indy. În aventurile sale, eroul nostru este ajutat de un tânăr rebel, Mutt, fiul lui Marion.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Primele trei filme din serie, și speranța că nu poate să fie chiar atât de rău pe cât mi se spusese.
Curiozitatea de a vedea cât îl mai țin balamalele pe Ford, la vârsta lui. Se putea mai rău, dar sunt convinsă că de data asta efectele computerizate l-au ajutat mult mai mult decât în anii 80. Oricum, având în vedere că au trecut 20 de ani de la aventurile din ”Last Crusade” atât pentru personaj, cât și pentru actor, Ford a dat tot ce avea mai bun.
Puținele elemente interesante ale subiectului - surprizele de care are parte Jones în timpul aventurilor sale.
Coloana muzicală. Slavă Domnului că au reînviat melodia aia de suspans și urmărire care făcea filmele vechi cu atât mai incitante.
Imaginea, scenografia, cele câteva cascadorii sunt ok. Nu excepționale, dar destul de bine realizate cât să nu dezamăgească măcar din acest punct de vedere.
Pentru Shia LeBeouf, acest film poate fi o rampă de lansare, pentru că tânărul actor și-a făcut treaba bine și cu un dram de talent.
Ce mi-a plăcut mai putin:
Acum să trecem la ce nu mi-a plăcut (și nu mă leg de scenele total nerealiste, pentru că astea fac parte din farmecul filmelor cu Indiana Jones - să ne amintim doar de cum a străbătut el un ocean agățat de partea de sus a unui submarin, care din când în când se mai și scufunda...).
Subiectul slăbuț... extratereștri? Nu puteau găsi ceva mai puțin fumat?
Mac, personajul absolut stupid al lui Ray Winstone. Înțeleg că un film trebuie să aibă suspans și răsturnări de situație, dar trecerea asta de la ”sunt prietenul tău”, ”sunt spion pentru ruși”, ”sunt spion CIA care doar se preface că e de partea rușilor” și apoi iar ”sunt de partea rușilor, pentru că mă plătesc mai bine” nu mai este amuzantă, ci cât se poate de enervantă și inutilă.
Jocul făcut de Cate Blanchett. Deși în mod normal una dintre actrițele mele preferate, în ”The Kingdom of the Crystal Skull” m-a dezamăgit profund. Da, arată bine, se mișcă bine, e capabilă de câteva cascadorii, dar ce e cu accentul ăla care numai rus nu e??? Cu foarte puține excepții unde pare a se strădui, Blanchett vorbește cea mai curată limbă australiană pe are am auzit-o.
Am citit undeva că John Hurt arată ca un Dumbledore drogat cu ecstasy... cred că e cea mai bună caracterizare a lui și o las așa. Iar Karen Allen, oricât de adorabilă ar fi fost în ”Raiders”, aici mi s-a părut că se străduiește prea mult... prea puțin talent și o grămadă de grimase jenante pe post de zâmbete. Nici pic din atracția de odinioară dintre ea și Harrison Ford, care ar fi făcut relația dintre personaje mai credibilă.
Prea multe clișee, reluarea stupidității din ”Raiders” cu depozitul de obiecte periculoase al armatei americane (foarte prost păzit, de altfel), faza de la sfârșit cu nava extraterestră, finalul inutil și care a distrus iremediabil imaginea de macho a lui Indiana Jones (parte foarte importantă a farmecului personajului, de altfel) - final mult prea comercial și absolut nenecesar. Scena cu orașul cu păpuși, și explozia nucleară... n-am cuvinte... care era rostul ei? Și cea cu furnicile ucigașe, copiată din ”The Mummy”, a fost nerealist creată.
Decizie:
Tarzan meets X-files (scuzați engleza, dar n-am găsit o traducere adecvată pentru asta). Poate că merită văzut o singură dată, doar de amuzament. Eventual, dacă reușești să uiți că primele trei au existat, ar putea să-ți placă într-o oarecare măsură.
Distribuţie: Harrison Ford, Cate Blanchett, Karen Allen, Shia LaBeouf, John Hurt
Apariţie: 2008
Produs de Paramount Pictures/Lucasfilm
La noi: Indiana Jones - Regatul craniului de cristal
***Acest articol conține informații de tip spoiler!***
De ce insistă Hollywood-ul să reînvie vechi succese, crezând că tehnologia modernă le poate da un nou luciu, n-am să înțeleg niciodată. De multe ori, o asemenea decizie poate strica imaginea bună creată cu atât de multă muncă... Ce impresie ar putea să își facă puștii din ziua de azi, care nu au văzut primele trei filme din seria Indiana Jones și care se duc cu așteptări imense la cinema, că doar e vorba de maaarele succes cinematografic realizat de Spielberg și Lucas, când văd un Harrison Ford căruia i-ar sta mai bine în spatele catedrei decât într-o aventură amazoniană? Și frustrările mele nu se opresc aici...
Nu aveam speranța să văd o peliculă la nivelul primelor trei. De altfel, fusesem avertizată de cei care văzuseră deja ”The Kingdom of the Crystal Skull”, în sensul că această a patra parte nu ar avea absolut nimic din farmecul celor dinainte. Dar, încăpățânată cum sunt să nu pierd nimic din ce ar putea fi interesant, m-am agitat și am ținut morțiș să vizionez și acest film, ba chiar m-am pregătit sufletește și le-am luat pe toate la rând, asftel încât demersul meu să aibă continuitate. Nu regret cele șase ore petrecute cu ”Raiders of the Lost Ark”, ”Temple of Doom” și ”Last Crusade”, dar le regret pe celelalte două.
Povestea:
Acțiunea se petrece în timpul Războiului Rece, la vreo 15 ani după aventurile din primele trei filme. Stalin, la fel ca Hitler înaintea sa, este mare fan al artefactelor cu încărcătură mistică, și își trimite favorita, pe Irina Spalko, să caute un craniu legendar, făcut dintr-o singură bucată de cristal de cuarț, care se spune că ar avea puterea de a controla mințile oamenilor. Dus la locul de origine, acest obiect ar da celui care îl returnează puteri nebănuite...
Craniul fusese deja găsit de Henry Oxley, un vechi prieten de-al lui Jones, dar acesta înnebunise și nu le mai era de folos rușilor. Pentru a-l determina pe Jones să lucreze pentru ei, sovieticii o iau prizonieră pe nimeni alta decât pe Marion, fosta iubită a lui Indy. În aventurile sale, eroul nostru este ajutat de un tânăr rebel, Mutt, fiul lui Marion.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Primele trei filme din serie, și speranța că nu poate să fie chiar atât de rău pe cât mi se spusese.
Curiozitatea de a vedea cât îl mai țin balamalele pe Ford, la vârsta lui. Se putea mai rău, dar sunt convinsă că de data asta efectele computerizate l-au ajutat mult mai mult decât în anii 80. Oricum, având în vedere că au trecut 20 de ani de la aventurile din ”Last Crusade” atât pentru personaj, cât și pentru actor, Ford a dat tot ce avea mai bun.
Puținele elemente interesante ale subiectului - surprizele de care are parte Jones în timpul aventurilor sale.
Coloana muzicală. Slavă Domnului că au reînviat melodia aia de suspans și urmărire care făcea filmele vechi cu atât mai incitante.
Imaginea, scenografia, cele câteva cascadorii sunt ok. Nu excepționale, dar destul de bine realizate cât să nu dezamăgească măcar din acest punct de vedere.
Pentru Shia LeBeouf, acest film poate fi o rampă de lansare, pentru că tânărul actor și-a făcut treaba bine și cu un dram de talent.
Ce mi-a plăcut mai putin:
Acum să trecem la ce nu mi-a plăcut (și nu mă leg de scenele total nerealiste, pentru că astea fac parte din farmecul filmelor cu Indiana Jones - să ne amintim doar de cum a străbătut el un ocean agățat de partea de sus a unui submarin, care din când în când se mai și scufunda...).
Subiectul slăbuț... extratereștri? Nu puteau găsi ceva mai puțin fumat?
Mac, personajul absolut stupid al lui Ray Winstone. Înțeleg că un film trebuie să aibă suspans și răsturnări de situație, dar trecerea asta de la ”sunt prietenul tău”, ”sunt spion pentru ruși”, ”sunt spion CIA care doar se preface că e de partea rușilor” și apoi iar ”sunt de partea rușilor, pentru că mă plătesc mai bine” nu mai este amuzantă, ci cât se poate de enervantă și inutilă.
Jocul făcut de Cate Blanchett. Deși în mod normal una dintre actrițele mele preferate, în ”The Kingdom of the Crystal Skull” m-a dezamăgit profund. Da, arată bine, se mișcă bine, e capabilă de câteva cascadorii, dar ce e cu accentul ăla care numai rus nu e??? Cu foarte puține excepții unde pare a se strădui, Blanchett vorbește cea mai curată limbă australiană pe are am auzit-o.
Am citit undeva că John Hurt arată ca un Dumbledore drogat cu ecstasy... cred că e cea mai bună caracterizare a lui și o las așa. Iar Karen Allen, oricât de adorabilă ar fi fost în ”Raiders”, aici mi s-a părut că se străduiește prea mult... prea puțin talent și o grămadă de grimase jenante pe post de zâmbete. Nici pic din atracția de odinioară dintre ea și Harrison Ford, care ar fi făcut relația dintre personaje mai credibilă.
Prea multe clișee, reluarea stupidității din ”Raiders” cu depozitul de obiecte periculoase al armatei americane (foarte prost păzit, de altfel), faza de la sfârșit cu nava extraterestră, finalul inutil și care a distrus iremediabil imaginea de macho a lui Indiana Jones (parte foarte importantă a farmecului personajului, de altfel) - final mult prea comercial și absolut nenecesar. Scena cu orașul cu păpuși, și explozia nucleară... n-am cuvinte... care era rostul ei? Și cea cu furnicile ucigașe, copiată din ”The Mummy”, a fost nerealist creată.
Decizie:
Tarzan meets X-files (scuzați engleza, dar n-am găsit o traducere adecvată pentru asta). Poate că merită văzut o singură dată, doar de amuzament. Eventual, dacă reușești să uiți că primele trei au existat, ar putea să-ți placă într-o oarecare măsură.
2 comentarii
Eu ti-am zis! :D
29 octombrie 2009, 17:31
Dap... dar eram curioasă.
30 octombrie 2009, 18:20