Regie: Walter Salles
Distribuţie: Fernanda Montenegro, Marília Pêra, Vinícius de Oliveira, Soia Lira, Matheus Nachtergaele, Othon Bastos, Otávio Augusto, Stela Freitas, Caio Junqueira
Apariţie: 1998
Produs de Canal+/Riofilmes
La noi: Gara centrală
Am descoperit cinematografia braziliană, surprinzător, nu cu ajutorul iubitului meu carioca, ci datorită unei persoane care a trecut foarte scurt prin viaţa mea, dar a avut o influenţă foarte mare, inclusiv în a mă îndemna să încep cursurile de dans, care mi-au schimbat existenţa... Am mai scris despre el în altă parte.
În legătură cu ce înseamnă filmele sudamericane, multă lume are imaginea telenovelelor, şi această prejudecată face ca peliculele din această parte a lumii să fie oarecum ignorate la noi. Eu am oricum o predispoziţie pentru tot ce nu e Hollywood, dar filmele sudamericane au o umanitate deosebită, poate şi pentru faptul că sunt create în cadru latin.
Povestea:
Dora este o fostă profesoară extrem de severă, care îşi câştigă existenţa scriind şi trimiţând scrisori pentru persoanele analfabete care trec prin gara centrală din Rio de Janeiro - pe care, de altfel, le urăşte. Una dintre clientele ei trimite constant scrisori prin ea, destinatarul fiind tatăl lui Josué, fiul ei. Când aceasta moare într-un accident de maşină, Dora se vede nevoită să străbată jumătate de ţară pentru a-l duce pe Josué la tatăl pe care băiatul nu l-a cunoscut niciodată.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Iniţial, faptul că am văzut filmul la recomandarea respectivului... şi n-aş fi vrut să pic testul. :p
După primele minute însă, performanţa Fernandei Montenegro m-a acaparat, nominalizările la Oscar şi la Globul de Aur pentru acest rol fiind pe deplin meritate. Montenegro a avut o carieră excepţională în teatru, film şi televiziune, nominalizarea pentru rolul principal din ”Central do Brasil” fiind cea de-a doua a Academiei americane de film, după rolul din "O Que é Isso, Companheiro?".
Evoluţia personajului de-a lungul poveştii. Dora este, iniţial, cea mai acră femeie pe care ai putea s-o întâlneşti, o fostă profesoară frustrată de statutul de pensionară, care-i urăşte pe cei pe care îi consideră inferiori, o oportunistă care profită de toţi cei din jurul ei. Pe parcursul călătoriei, care este una de iniţiere pentru Josué, şi de redescoperire pentru ea, Dora îşi aduce aminte că este o persoană din carne şi oase, capabilă de sentimente puternice. Filmul dezvăluie cum a ajuns Dora să fie ”lupul din poveste” - o viaţă dură presărată cu greutăţi, care au transformat-o într-o femeie rece, aproape incapabilă să simtă empatie. Un plus pentru Walter Salles, care n-a făcut din Dora o eroină, ci a lăsat-o să fie o femeie reală, cu mai multe rele decât bune.
Pe de altă parte, nici Josué nu e băieţelul inocent a cărui imagine o avem la început, ci e destul de şmecher încât reuşeşte să o convingă pe cea mai improbabilă persoană să-l traverseze jumătate de ţară. De altfel, Josué este singurul într-atât de isteţ încât să o vadă pe Dora aşa cum este în realitate - o şarlatană. Vinícius de Oliveira reuşeşte ceea ce puţini copii actori au făcut - un rol memorabil nu prin popularitatea în faţa unui public tânăr, ci prin talent.
Drumul pe care cei doi îl parcurg nu este nici pe departe uşor, dimpotrivă, merge de la rău la mai rău, dar este o bună ocazie de a dezvălui frumuseţea Braziliei, de la peisaje la oameni şi obiceiuri - inclusiv catolicismul pe alocuri extrem al locuitorilor din zonele sărace. Am citit câteva recenzii scrise de brazilieni, care spuneau că acest film arată Brazilia aşa cum este în realitate.
Scenografia excelentă şi coloana sonoră realizată de Jacques Morelembaum şi Antonio Pinto se armonizează perfect cu povestea, creând o atmosferă umană şi emoţionantă.
Ce mi-a plăcut mai putin:
Faptul că incredibil de ştearsa Gwyneth Paltrow a câştigat Oscarul pentru rol principal în faţa Fernandei Montenegro (de faptul că ”Central do Brasil” a pierdut premiul pentru cel mai bun film străin în faţa lui ”La vita è bella” nu mă leg, concurenţa a fost mare).
Decizie:
”Central do Brasil” creează unele dintre cele mai complexe personaje ale cinematografiei. O peliculă de descoperire şi redescoperire, departe de comercialul cetăţii filmului, în mod cert un titlu care merită avut în vedere atunci când cauţi artă şi nu doar amuzament.
Distribuţie: Fernanda Montenegro, Marília Pêra, Vinícius de Oliveira, Soia Lira, Matheus Nachtergaele, Othon Bastos, Otávio Augusto, Stela Freitas, Caio Junqueira
Apariţie: 1998
Produs de Canal+/Riofilmes
La noi: Gara centrală
Am descoperit cinematografia braziliană, surprinzător, nu cu ajutorul iubitului meu carioca, ci datorită unei persoane care a trecut foarte scurt prin viaţa mea, dar a avut o influenţă foarte mare, inclusiv în a mă îndemna să încep cursurile de dans, care mi-au schimbat existenţa... Am mai scris despre el în altă parte.
În legătură cu ce înseamnă filmele sudamericane, multă lume are imaginea telenovelelor, şi această prejudecată face ca peliculele din această parte a lumii să fie oarecum ignorate la noi. Eu am oricum o predispoziţie pentru tot ce nu e Hollywood, dar filmele sudamericane au o umanitate deosebită, poate şi pentru faptul că sunt create în cadru latin.
Povestea:
Dora este o fostă profesoară extrem de severă, care îşi câştigă existenţa scriind şi trimiţând scrisori pentru persoanele analfabete care trec prin gara centrală din Rio de Janeiro - pe care, de altfel, le urăşte. Una dintre clientele ei trimite constant scrisori prin ea, destinatarul fiind tatăl lui Josué, fiul ei. Când aceasta moare într-un accident de maşină, Dora se vede nevoită să străbată jumătate de ţară pentru a-l duce pe Josué la tatăl pe care băiatul nu l-a cunoscut niciodată.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Iniţial, faptul că am văzut filmul la recomandarea respectivului... şi n-aş fi vrut să pic testul. :p
După primele minute însă, performanţa Fernandei Montenegro m-a acaparat, nominalizările la Oscar şi la Globul de Aur pentru acest rol fiind pe deplin meritate. Montenegro a avut o carieră excepţională în teatru, film şi televiziune, nominalizarea pentru rolul principal din ”Central do Brasil” fiind cea de-a doua a Academiei americane de film, după rolul din "O Que é Isso, Companheiro?".
Evoluţia personajului de-a lungul poveştii. Dora este, iniţial, cea mai acră femeie pe care ai putea s-o întâlneşti, o fostă profesoară frustrată de statutul de pensionară, care-i urăşte pe cei pe care îi consideră inferiori, o oportunistă care profită de toţi cei din jurul ei. Pe parcursul călătoriei, care este una de iniţiere pentru Josué, şi de redescoperire pentru ea, Dora îşi aduce aminte că este o persoană din carne şi oase, capabilă de sentimente puternice. Filmul dezvăluie cum a ajuns Dora să fie ”lupul din poveste” - o viaţă dură presărată cu greutăţi, care au transformat-o într-o femeie rece, aproape incapabilă să simtă empatie. Un plus pentru Walter Salles, care n-a făcut din Dora o eroină, ci a lăsat-o să fie o femeie reală, cu mai multe rele decât bune.
Pe de altă parte, nici Josué nu e băieţelul inocent a cărui imagine o avem la început, ci e destul de şmecher încât reuşeşte să o convingă pe cea mai improbabilă persoană să-l traverseze jumătate de ţară. De altfel, Josué este singurul într-atât de isteţ încât să o vadă pe Dora aşa cum este în realitate - o şarlatană. Vinícius de Oliveira reuşeşte ceea ce puţini copii actori au făcut - un rol memorabil nu prin popularitatea în faţa unui public tânăr, ci prin talent.
Drumul pe care cei doi îl parcurg nu este nici pe departe uşor, dimpotrivă, merge de la rău la mai rău, dar este o bună ocazie de a dezvălui frumuseţea Braziliei, de la peisaje la oameni şi obiceiuri - inclusiv catolicismul pe alocuri extrem al locuitorilor din zonele sărace. Am citit câteva recenzii scrise de brazilieni, care spuneau că acest film arată Brazilia aşa cum este în realitate.
Scenografia excelentă şi coloana sonoră realizată de Jacques Morelembaum şi Antonio Pinto se armonizează perfect cu povestea, creând o atmosferă umană şi emoţionantă.
Ce mi-a plăcut mai putin:
Faptul că incredibil de ştearsa Gwyneth Paltrow a câştigat Oscarul pentru rol principal în faţa Fernandei Montenegro (de faptul că ”Central do Brasil” a pierdut premiul pentru cel mai bun film străin în faţa lui ”La vita è bella” nu mă leg, concurenţa a fost mare).
Decizie:
”Central do Brasil” creează unele dintre cele mai complexe personaje ale cinematografiei. O peliculă de descoperire şi redescoperire, departe de comercialul cetăţii filmului, în mod cert un titlu care merită avut în vedere atunci când cauţi artă şi nu doar amuzament.
0 comentarii