HARRY POTTER AND THE DEATHLY HOLLOWS: PART 2

Posted by moonlight

Harry, Ron și Hermione continuă aventurile începute în Partea 1, dorind să găsească și să distrugă ultimele 3 Horcruxuri, responsabile pentru nemurirea Lordului Voldemort. Bătălia finală dintre bine și rău se apropie, iar Harry află adevărul despre legătura dintre el și Voldemort și detalii despre familia lui și despre misiunea pe care o are de îndeplinit.

X-MEN: FIRST CLASS

Posted by moonlight

În anii '60, în plin război rece, tensiunea dintre Statele Unite și Rusia se intensifică și apare criza rachetelor din Cuba. Tot acum, lumea descoperă existența mutanților. Telepatul Charles Xavier lucrează cu CIA-ul pentru a descoperi, a antrena și a crea o echipă de mutanți care să ajute la menținerea păcii. Erik Lehnsherr este un tânăr mutant care a supraviețuit experimentelor la care a fost supus în lagărul de concetrare de la Auschwitz și care caută să se răzbune pe doctorul Klaus Schmidt, alias Sebastian Shaw, cel care l-a torturat și i-a ucis mama. Charles îl convinge pe Erik să se alăture echipei sale și să lucreze împreună pentru a-l prinde pe Shaw, care, evident, este și el tot mutant.

ALICE IN WONDERLAND

Posted by moonlight

Alice Kingsleigh are 19 ani când este invitată la o petrecere dată în cinstea logodnei ei cu Hamish, fiul fostului partener de afaceri al tatălui ei şi membru al aristocraţiei britanice. Spun invitată, pentru că nu ştie că va fi cerută de soţie de faţă cu un impresionant număr de invitaţi. Iar când acest lucru se întâmplă, Alice, care nu este foarte sigură că doreşte să se mărite - cu atât mai puţin cu sistemul digestiv foarte sensibil al lui Hamish - fuge în grădină, urmărind un iepure alb până în gaura acestuia, prin care cade, trezindu-se într-o lume fantastică populată de cele mai stranii creaturi. Aici află că nu e prima dată când vizitează acest loc şi că este predestinată a salva ţinutul de Regina de Roşu, care uzurpase tronul în defavoarea distratei dar îndrăgitei sale surori, Regina Albă.

SHUTTER ISLAND

Posted by moonlight

1954. Agentul FBI Teddy Daniels este însărcinat cu investigarea dispariţiei unei paciente periculoase internate în instituţia pentru criminali psihopaţi Ashecliffe, localizată pe stâncoasa insulă Shutter. Daniels ceruse să fie repartizat acestui caz, fiind convins că medicii de la Ashecliffe făceau experimente de tip nazist pe pacienţii internaţi acolo. Pe parcurs ce investigaţia ia avânt şi Daniels are impresia că se apropie de o descoperire importantă, mintea începe să-i joace feste, având migrene puternice şi viziuni în legătură cu soţia decedată, ceea ce îl face să creadă că este el însuşi supus unui experiment psihiatric.

AVATAR

Posted by moonlight

Jake Sully, un soldat paraplegic, decide să-i ia locul fratelui său geamăn (ucis într-o luptă) într-o misiune pe îndepărtata planetă Pandora. Interesul oamenilor pentru această planetă este dat de existenţa unor depozite dintr-un material foarte căutat şi foarte scump. Jake trebuie să se infiltreze în rândurile populaţiei băştinaşe, Na'vi, cu ajutorul unui avatar care arată exact ca localnicii, dar care este controlat de la distanţă. Iniţial, scopul misiunii este ca Jake să afle tot ce poate despre localnici, pentru a se putea găsi o soluţie diplomatică la problema relocării tribului, care stă pe cel mai bogat zăcământ de minereu al planetei. Dar Jake face o înţelegere cu colonelul Miles Quaritch pentru ca, în schimbul facilitării operaţiei care i-ar reda capacitatea motorie, să furnizeze informaţii esenţiale care să ajute oamenii să-i distrugă pe Na'vi. Jake o cunoaşte pe frumoasa Neytiri, fiica şefului de trib, şi este primit în rândul Na'vi. Astfel, deprinde limba şi obiceiurile acestora, devenind, după un proces de iniţiere, războinic al tribului Omaticaya. Iar când oamenii decid să atace tribul, Jake trebuie să aleagă de care parte să lupte.

UP IN THE AIR

Posted by moonlight

Viaţa lui Ryan Bingham se desfăşoară în avion sau în aeroporturi. Cu un job ce presupune să concedieze oameni şi un vis de a ajunge la 10 milioane de mile de zbor, Ryan petrece mai puţin de o lună pe an acasă, dacă acasă se poate chema apartamentul minuscul în care îşi petrece acest timp. Deşi nu are niciodată timp pentru familie, este mai mult decât fericit cu această viaţă, având chiar şi o iubită pe care o vede atunci când călătoriile amândurora îi duc în aceleaşi oraşe. Dar compania pentru care lucrează vrea să scadă costurile, ceea ce presupune mai puţine călătorii şi folosirea de teleconferinţe pentru a concedia oameni, propunere care venise de la tânăra şi entuziasta Natalie. Dorind să arate şefilor că această metodă de comunicare nu este o idee bună, Ryan o ia pe Natalie în călătoriile sale, pentru a-i demonstra că cel mai bine este să vorbeşti cu oamenii faţă în faţă şi nu prin intermediul tehnologiei.

JULIE AND JULIA

Posted by moonlight

Filmul se desfășoară pe două planuri. În anii `50, Julia Child, soție de diplomat, începe să ia cursuri de gătit la institutul Le Cordon Bleu, pentru a-și umple zilele petrecute în orașul luminilor. Foarte curând, devine o adevărată expertă, iar când se ivește ocazia să colaboreze la întocmirea unei cărți cu rețete franțuzești pentru publicul american, profită de ea pentru a se face cunoscută ca maestră în arta culinară franceză. 50 de ani mai târziu, Julie Powell, o funcționară guvernamentală plictisită de munca pe care o face, dar cu pasiune pentru gătit, este încurajată de soțul ei să scrie un blog despre acest hobby. Astfel, Julie ia decizia de a găti cele 524 de rețete din cartea Juliei Child în decurs de un an de zile și de a documenta acest lucru pe respectivul blog.

Patrick Swayze

Publicat de moonlight


Patrick Wayne Swayze... actor, dansator, cântăreţ şi compozitor, cunoscut mai ales pentru rolurile din "Dirty Dancing" şi "Ghost". În 1991 a fost desemnat de revista "People" drept cel mai sexy bărbat în viaţă.


Când am început acest blog, nu mi-am propus să scriu despre actori, ci despre filmele pe care le-am văzut şi impresia pe care mi-au lăsat-o. Dar Patrick Swayze a fost unul dintre actorii care m-au impresionat şi una dintre persoanele care m-au împins înspre dans - chiar dacă, evident, fără să ştie. Ca să nu mai spun că "She's Like the Wind", de pe coloana sonoră a filmului "Dirty Dancing", este una dintre cele mai romantice melodii din toate timpurile.

Rest in peace...

Începuturile... 
Patrick Swayze s-a născut pe 18 August 1952 în Houston, Texas, fiul cel mai mare al unei dansatoare/coreografe şi a unui proiectant. Unul dintre fraţii mai mici, Don, este şi el actor. Deşi numele de familie este de origine galeză, familia are descendenţi irlandezi, cu posibile rădăcini apaşe. A fost crescut în religia catolică, dar pe parcursul vieţii a studiat diverse alte credinţe şi filosofii, printre care I Ching, T'ai Chi şi diverse forme de budism.
Până la vârsta de 20 de ani, a trăit în Huston. În tinereţe a studiat şi practicat patinajul artistic, baletul clasic, actoria şi gimnastica. În 1972 s-a mutat la New York pentru a-şi continua studiile în domeniul dansului la şcolile de balet Harkness şi Joffrey.

Cariera... 
Prima apariţie profesională a lui Swayze a fost ca dansator la o paradă Disney. A fost dublura pentru rolul lui Danny Zuko în producţia "Grease" pentru Broadway, înainte de debutul din filmul "Skatetown". De asemenea, a jucat într-un episod al serialului "M*A*S*H" şi a avut o scurtă apariţie în serialul "The Renegades". Swayze a început să fie cunoscut în industria filmului după ce a apărut "The Outsiders" în rolul fratelui mai mare al lui C. Thomas Howell şi Rob Lowe. Swayze a mai jucat alături de Howell în "Red Dawn" şi alături de Lowe în "Youngblood".
Presa l-a inclus în aşa-numitul grup "Brat Pack" al anilor '80, un grup de tineri actori care apăreau împreună în filme având ca subiect tranziţia de la adolescenţă la maturitate (Emilio Estevez, Anthony Michael Hall, Rob Lowe, Andrew McCarthy, Demi Moore, Judd Nelson, Molly Ringwald, Ally Sheedy, Tom Cruise, C. Thomas Howell, Ralph Macchio, Charlie Sheen, James Spader, Robert Downey, Jr, John Cusack, Kevin Bacon, Jami Gertz, Mary Stuart Masterson, Matthew Broderick, Sean Penn, Kiefer Sutherland.).
Primul succes major l-a avut cu miniseria "North and South", din 1985, al cărei subiect era plasat în timpul războiului civil american.

Dar rolul care l-a lansat a fost cel al instructorului de dans Johnny Castle din "Dirty Dancing" (1987), în care a jucat alături de partenera din "Red Dawn", Jennifer Grey. "Dirty Dancing" a fost un film cu buget redus, destinat a rula în cinematografe pentru un weekend, ca apoi să fie lansat direct pe video. Numai că filmul a avut un succes neaşteptat la nivel internaţional, prima peliculă care să se vândă într-un milion de exemplare pe video şi cea care a dat tonul filmelor de gen. Swayze a fost nominalizat la Globul de Aur pentru acest rol şi a interpretat de asemenea una dintre melodiile de pe coloana sonoră, "She's Like the Wind", pe care a compus-o, iniţial, împreună cu Stacy Widelitz pentru filmul "Grandview". Melodia a devenit rapid un hit şi a fost preluată şi adaptată de numeroşi artişti, transformată inclusiv într-o varianta hip-hop interpretată de Lumidee.
Dupa "Dirty Dancing", Swayze a fost intens căutat de casele de producţie şi a apărut în diverse roluri, dintre care cel mai cunoscut este cel din "Road House". Cel mai mare succes a venit însă în 1990, când a jucat alături de Demi Moore şi Whoopi Goldberg în "Ghost". Rolul a avut un impact cultural remarcabil, până la punctul la care melodiile de hip-hop folosesc în mod obişnuit expresia "I'm Swayze", însemnând "I'm ghost" - "am plecat", în argou. În 1991, a jucat alături de Keanu Reeves într-un alt succes de acţiune - "Point Break".
Swayze a fost rănit destul de serios în 1996, în timpul filmărilor la "Letters from a Killer", căzând de pe un cal; şi-a rupt ambele picioare şi şi-a dislocat tendoanele de la un umăr, şi deşi filmul a fost într-un final lansat, Swayze a revenit foarte greu în lumea filmului - în 2000, când a jucat alături de Billy Bob Thornton şi Charlize Theron în "Waking Up in Reno" şi alături de Melanie Griffith în "Forever Lulu".
În 2001, a apărut în "Donnie Darko", unde a jucat rolul unui orator pedofil, iar în 2004 l-a interpretat pe Allan Quatermain în "King Solomon's Mines". A avut şi o scurtă apariţie în continuarea filmului "Dirty Dancing", "Dirty Dancing: Havana Nights".
Swayze şi-a făcut debutul teatral în musical-ul "Guys and Dolls" pe 27 iulie 2006, dar a mai avut apariţii pe Broadway în "Goodtime Charley" şi în "Chicago".
În 2007, Swayze a jucat în filmul "Christmas in Wonderland" şi a interpretat rolul unui rock star în "Powder Blue", primul film în care îl vedem alături de fratele lui, Don.

Viaţa personală... 
Swayze s-a căsătorit cu Lisa Niemi pe 12 iunie 1975 şi a rămas alături de ea până la final, formând unul dintre cele mai longevive cupluri de la Hollywood. Cei doi s-au cunoscut în 1970, când Swayze avea 18 ani, iar Lisa, care lua lecţii de dans cu mama actorului, 14. Cei doi nu au avut copii.
Ca reacţie la moartea tatălui său, în 1982, în urma unui atac de cord, Swayze a început să bea foarte mult. Tragedia sinuciderii surorii lui, Vicky, l-a determinat să intre la dezalcoolizare, retrăgându-se o perioadă din show business, la fermele din California şi New Mexico, unde a început să crească cai de rasă.
Swayze avea licenţă de pilot şi a fost implicat într-un accident aviatic în 2000, când avionul personal s-a prăbuşit în nordul Arizonei. Actorul a scăpat nevătămat, dar au existat zvonuri cum că ar fi părăsit locul accidentului înainte de venirea autorităţilor, pentru a ascunde faptul că era destul de alcoolizat.


Boala şi moartea... 
Swayze a fost diagnosticat cu cancer pancreatic în ianuarie 2008 şi a urmat diverse tratamente, inclusiv chimioterapie, la centrul medial al Universităţii Stanford. În martie 2008 se spunea că răspunde bine la tratament şi că nu este atât de aproape de moarte cum se zvonea în presă.
În mai 2008, tabloidele au raportat că Swayze ar fi suferit o intervenţie chirurgicală prin care i s-ar fi îndepărtat o bucată de stomac, pentru a preveni răspândirea bolii.
Swayze a apărut în diverse programe de televiziune pentru a milita pentru strângerea de fonduri în scopul găsirii unui leac împotriva cancerului.


"I dream that the word 'cure' will no longer be followed by the words 'it's impossible'. Together, we can make a world where cancer no longer means living with fear, without hope, or worse".


La sfârşitul lui 2008, Swayze a negat că boala s-ar fi extins la ficat, dar în aprilie 2009 medicii au confirmat acest lucru, inclusiv că boala ajunsese în faza de metastază.
Pe 14 septembrie 2009, Swayze a murit la vârsta de 57 de ani, la 20 de luni după ce a fost diagnosticat, cauza fiind cancerul pancreatic...


(mulţumesc Wikipedia pentru biografie)

1 Comment

  1. fireflight a spus,

    Sa se odihneasca in pace...:(

    2 octombrie 2009, 23:39