Regie: Fernando León de AranoaDistribuţie: Javier Bardem, Luis Tosar, José Ángel Egido, Nieve de Medina, Enrique Villén, Celso Bugallo, Aida Folch
Apariţie: 2002
Produs de Antena 3 Televisión/Televisión de Galicia (TVG) S.A.
La noi: Viața de după
După o binemeritată vacanţă şi câteva probleme mai puţin plăcute care m-au ţinut departe de blog, m-am gândit că ar fi bine să revin... dacă nu pentru altceva, măcar pentru faptul că această activitate mă relaxează destul de mult. :)
În continuare, în schimb, sunt fără laptop, şi singurele filme la care mă mai uit zilele astea sunt cele de la TV, ceea ce nu înseamnă foarte mult, pentru că urasc să mă uit la televizor... Am descoperit însa în ultimele zile că TVR2 dă filme chiar ok seara (târziu), singurul inconvenient fiind că acestea încep undeva în jurul orei 23...
Din aceste motive, revin cu un film pe care l-am văzut cu ceva timp în urmă, dar care m-a marcat şi de unde am preluat una dintre cele mai profunde replici pe care le-am auzit vreodată şi - guilty! - o utilizez ca motto şi ca status de mess:
La cuestión no es si nosotros creemos o no creemos en Dios. La cuestión es si él cree en nosotros, porque si no cree, estamos jodidos.
Filmul oferă o imagine amară asupra unei Galiţii sărace, cu oameni care nu îşi găsesc de lucru şi încearcă să supravieţuiască de pe o zi pe alta. Mie mi-a fost foarte aproape de suflet această peliculă, deoarece am petrecut un an în această minunată provincie spaniolă.
Povestea:
Filmul urmăreşte vieţile a şase bărbaţi din Vigo, Galiţia, care munciseră împreună pe un şantier naval, dar şi-au pierdut locurile de muncă atunci când acesta a fost închis. Cei şase îşi petrec mare parte din timp în La Naval, barul deschis de unul dintre ei - Rico, a cărui fiica este personajul moralizator al filmului. Lino trimite CV-uri şi merge la interviuri constant, nepierzându-şi speranţa că îşi va găsi un alt loc de muncă. Amador a devenit un beţiv notoriu, iar singurul subiect despre care vorbeşte este reîntoarcerea soţiei. Soţia lui José, Ana, este singura care munceşte în familie şi începe să se sature de acest statut. Santa visează să traiască în Australia şi se distrează spărgând felinare, dar este în acelaşi timp conştiinţa grupului. Rusul Serguei, care a studiat pentru a deveni astronaut, este singurul care pare a se fi obişnuit cu viaţa pe care o duce.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Prestaţia extraordinarilor actori spanioli. Printre ei, Javier Bardem, mirific în rolul lui Santa, ca de altfel în orice alt rol pe care l-a interpretat de-a lungul timpului. Personajul lui are o evoluţie extraordinară de-a lungul acţiunii, deşi la început nu dă decât impresia unui tip leneş şi foarte critic. Şi cu toate că există momente în care l-am detestat pentru cometariile pe care le face la adresa Natei, la sfârşitul filmului m-am simţit foarte apropiată sufleteşte de el.
Un alt actor care mă impresionează de fiecare dată când îl văd este Celso Bugallo, galiţianul care a facut un rol mirific şi în "Mar Adentro". Aida Folch, interpreta fiicei lui Rico - Nata - este extraordinară la cei 16 ani, iar Nieve de Medina este prototipul femeii muncitoare care încearcă să se desprindă din viaţa pe care o duce.
Realismul filmului. "Los Lunes al Sol" nu este o peliculă placută, care să trateze frumos tema crizei economice şi sociale prin care trec personajele, dar tocmai acest aspect o face extraordinară.
Ritmul. Multă lume a spus despre "Los Lunes al Sol" că este un film lent, care nu incită spectatorul. Şi cu toate acestea, tocmai acest ritm lent este cel mai potrivit atât pentru a dezvolta subiectul ales, cât şi pentru a arăta cum este de fapt Galiţia, un loc în care nimeni nu se grăbeşte.
Povestea, deşi simplă, este de o sensibilitate, o sinceritate şi un curaj pe care puţine filme le au. Este un studiu de caz prin excelenţă uman.
Coloana sonoră, parte integrantă a peisajului.
Ce mi-a plăcut mai putin:
-
Decizie:
"Los Lunes al Sol" este un film care combină în mod fructuos critica socială cu dezvoltarea personajelor. Cu toate că nu a fost mediatizat, eu îl recomand, pentru că, deşi se concentrează asupra lipsurilor capitalismului, nu pierde din vedere latura umană.
Apariţie: 2002
Produs de Antena 3 Televisión/Televisión de Galicia (TVG) S.A.
La noi: Viața de după
După o binemeritată vacanţă şi câteva probleme mai puţin plăcute care m-au ţinut departe de blog, m-am gândit că ar fi bine să revin... dacă nu pentru altceva, măcar pentru faptul că această activitate mă relaxează destul de mult. :)
În continuare, în schimb, sunt fără laptop, şi singurele filme la care mă mai uit zilele astea sunt cele de la TV, ceea ce nu înseamnă foarte mult, pentru că urasc să mă uit la televizor... Am descoperit însa în ultimele zile că TVR2 dă filme chiar ok seara (târziu), singurul inconvenient fiind că acestea încep undeva în jurul orei 23...
Din aceste motive, revin cu un film pe care l-am văzut cu ceva timp în urmă, dar care m-a marcat şi de unde am preluat una dintre cele mai profunde replici pe care le-am auzit vreodată şi - guilty! - o utilizez ca motto şi ca status de mess:
La cuestión no es si nosotros creemos o no creemos en Dios. La cuestión es si él cree en nosotros, porque si no cree, estamos jodidos.
Filmul oferă o imagine amară asupra unei Galiţii sărace, cu oameni care nu îşi găsesc de lucru şi încearcă să supravieţuiască de pe o zi pe alta. Mie mi-a fost foarte aproape de suflet această peliculă, deoarece am petrecut un an în această minunată provincie spaniolă.
Povestea:
Filmul urmăreşte vieţile a şase bărbaţi din Vigo, Galiţia, care munciseră împreună pe un şantier naval, dar şi-au pierdut locurile de muncă atunci când acesta a fost închis. Cei şase îşi petrec mare parte din timp în La Naval, barul deschis de unul dintre ei - Rico, a cărui fiica este personajul moralizator al filmului. Lino trimite CV-uri şi merge la interviuri constant, nepierzându-şi speranţa că îşi va găsi un alt loc de muncă. Amador a devenit un beţiv notoriu, iar singurul subiect despre care vorbeşte este reîntoarcerea soţiei. Soţia lui José, Ana, este singura care munceşte în familie şi începe să se sature de acest statut. Santa visează să traiască în Australia şi se distrează spărgând felinare, dar este în acelaşi timp conştiinţa grupului. Rusul Serguei, care a studiat pentru a deveni astronaut, este singurul care pare a se fi obişnuit cu viaţa pe care o duce.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Prestaţia extraordinarilor actori spanioli. Printre ei, Javier Bardem, mirific în rolul lui Santa, ca de altfel în orice alt rol pe care l-a interpretat de-a lungul timpului. Personajul lui are o evoluţie extraordinară de-a lungul acţiunii, deşi la început nu dă decât impresia unui tip leneş şi foarte critic. Şi cu toate că există momente în care l-am detestat pentru cometariile pe care le face la adresa Natei, la sfârşitul filmului m-am simţit foarte apropiată sufleteşte de el.
Un alt actor care mă impresionează de fiecare dată când îl văd este Celso Bugallo, galiţianul care a facut un rol mirific şi în "Mar Adentro". Aida Folch, interpreta fiicei lui Rico - Nata - este extraordinară la cei 16 ani, iar Nieve de Medina este prototipul femeii muncitoare care încearcă să se desprindă din viaţa pe care o duce.
Realismul filmului. "Los Lunes al Sol" nu este o peliculă placută, care să trateze frumos tema crizei economice şi sociale prin care trec personajele, dar tocmai acest aspect o face extraordinară.
Ritmul. Multă lume a spus despre "Los Lunes al Sol" că este un film lent, care nu incită spectatorul. Şi cu toate acestea, tocmai acest ritm lent este cel mai potrivit atât pentru a dezvolta subiectul ales, cât şi pentru a arăta cum este de fapt Galiţia, un loc în care nimeni nu se grăbeşte.
Povestea, deşi simplă, este de o sensibilitate, o sinceritate şi un curaj pe care puţine filme le au. Este un studiu de caz prin excelenţă uman.
Coloana sonoră, parte integrantă a peisajului.
Ce mi-a plăcut mai putin:
-
Decizie:
"Los Lunes al Sol" este un film care combină în mod fructuos critica socială cu dezvoltarea personajelor. Cu toate că nu a fost mediatizat, eu îl recomand, pentru că, deşi se concentrează asupra lipsurilor capitalismului, nu pierde din vedere latura umană.
0 comentarii