Regie: Michael Radford
Distribuţie: Philippe Noiret, Massimo Troisi, Maria Grazia Cucinotta, Linda Moretti
Apariţie: 1994
Produs de Cecchi Gori Group Tiger Cinematografica
La noi: Poştaşul
M-am săturat de adjectivele "minunat", "fascinant", "frumos", "extraordinar"... limba română este săracă în epitete care să exprime "am rămas mască" (în sensul bun). De aia aş fi vrut o pauză de la lista de filme bune despre care am tot scris, pentru că încep să nu mai am inspiraţie, dar cum aseară n-am reuşit să văd "Jersey Girl" decât până la jumatate, sunt nevoită să-mi respect planul de lucru şi să vorbesc despre... "Il Postino".
Dar cum naiba să vorbeşti despre un asemenea film cand nu ai mijloacele lingvistice necesare? Cum să reuşeşti să-i faci pe alţii să vadă un film, dacă nu reuşeşti să transmiţi sentimentul pe care l-ai avut tu?
"Il Postino" are tot ce poate fi mai bun: doi actori geniali, Philippe Noiret şi Massimo Troisi; pe Cucinotta, cu frumuseţea ei de zeiţă; poeziile lui Neruda, de departe unul dintre cei mai mari poeţi ai secolului trecut; o insulă fascinantă, pe care aş vrea să ajung într-o bună zi.
Cred că "hipnotizant" e cel mai bun epitet pentru acest film nominalizat la Oscar.
Este o poveste despre prietenie, poezie şi dragoste, pe care trecerea timpului nu o poate face să pălească.
Povestea:
Mario Ruoppolo, fiu de pescar, se angajează ca poştaş deoarece nu vrea să practice aceeaşi meserie ca tatăl său. Însărcinarea lui este să livreze scrisorile şi pachetele cunoscutului poel cilian Pablo Neruda, aflat în exil pe o insulă în Italia. Între cei doi se naşte o prietenie bazată pe dragostea pentru poezie, iar când Mario se îndrăgosteşte de frumoasa Beatrice, poetul îl ajută să o cucerească.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Sunt atât de multe lucruri care merită menţionate, încât nici nu ştiu de unde să încep.
Philippe Noiret. Mare, mare actor... Asemănarea fizică cu Pablo Neruda este un plus adus acestui film.
Massimo Troisi este unul dintre cei mai buni actori pe care i-am vazut vreodată. În "Il Postino", rolul timidului, îndrăgostitului Mario îl prinde de minune şi a fost nominalizat şi la Oscar pentru el. Personajul evoluează de la "baieţaşul" de aproape 40 de ani care nu voia să facă nimic cu viaţa lui, la bărbatul care îşi asumă responsabilitatea unei familii şi care are curaj să-şi exprime opiniile politice, sub îndrumarea lui Neruda, care îi insuflă dragostea pentru frumos şi pentru dreptate. Caracterul impresionează prin simplitatea cu care vede viaţa. Mario este timid, ezitant, necultivat, dar are suflet de poet. Din păcate, Troisi n-a mai apucat să-şi vadă performanţa pe ecran, pentru că a murit înainte ca filmul să fie lansat...
Maria Grazia este superbă... acestei italience brunete cu ochi mari nu poţi să-i reproşezi că e doar frumoasă, jocul actoricesc pe care îl face rivalizează cu cel al lui Troisi.
Filmul este de un lirism extraordinar, e unul din puţinele care mi-au dat fiori şi în faţa cărora m-am emoţionat. Povestea este atât de bine scrisă încât ajungi să înţelegi personajele; este incredibil cum un regizor britanic a reuşit să prindă spiritul sătucului italian cu atâta acurateţe.
Locaţia în care a fost filmat este de o frumuseţe poetică, atât de potrivită cu subiectul ales. Muzica se armonizează şi ea cu peisajul, iar coloana sonoră include unele dintre cele mai frumoase tangori argentiniene compuse vreodată.
Poezia lui Neruda transpare în fiecare scenă, în fiecare replică, în fiecare gest. Şi trebuie neapărat s-o recomand aici.
Ce mi-a plăcut mai putin:
-
Decizie:
"Il Postino" este una dintre cele mai frumoase poveşti transpuse pe ecran. Este un film care îţi frânge inima, care te lasă mut... în mod clar, un "must see".
Distribuţie: Philippe Noiret, Massimo Troisi, Maria Grazia Cucinotta, Linda Moretti
Apariţie: 1994
Produs de Cecchi Gori Group Tiger Cinematografica
La noi: Poştaşul
M-am săturat de adjectivele "minunat", "fascinant", "frumos", "extraordinar"... limba română este săracă în epitete care să exprime "am rămas mască" (în sensul bun). De aia aş fi vrut o pauză de la lista de filme bune despre care am tot scris, pentru că încep să nu mai am inspiraţie, dar cum aseară n-am reuşit să văd "Jersey Girl" decât până la jumatate, sunt nevoită să-mi respect planul de lucru şi să vorbesc despre... "Il Postino".
Dar cum naiba să vorbeşti despre un asemenea film cand nu ai mijloacele lingvistice necesare? Cum să reuşeşti să-i faci pe alţii să vadă un film, dacă nu reuşeşti să transmiţi sentimentul pe care l-ai avut tu?
"Il Postino" are tot ce poate fi mai bun: doi actori geniali, Philippe Noiret şi Massimo Troisi; pe Cucinotta, cu frumuseţea ei de zeiţă; poeziile lui Neruda, de departe unul dintre cei mai mari poeţi ai secolului trecut; o insulă fascinantă, pe care aş vrea să ajung într-o bună zi.
Cred că "hipnotizant" e cel mai bun epitet pentru acest film nominalizat la Oscar.
Este o poveste despre prietenie, poezie şi dragoste, pe care trecerea timpului nu o poate face să pălească.
Povestea:
Mario Ruoppolo, fiu de pescar, se angajează ca poştaş deoarece nu vrea să practice aceeaşi meserie ca tatăl său. Însărcinarea lui este să livreze scrisorile şi pachetele cunoscutului poel cilian Pablo Neruda, aflat în exil pe o insulă în Italia. Între cei doi se naşte o prietenie bazată pe dragostea pentru poezie, iar când Mario se îndrăgosteşte de frumoasa Beatrice, poetul îl ajută să o cucerească.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Sunt atât de multe lucruri care merită menţionate, încât nici nu ştiu de unde să încep.
Philippe Noiret. Mare, mare actor... Asemănarea fizică cu Pablo Neruda este un plus adus acestui film.
Massimo Troisi este unul dintre cei mai buni actori pe care i-am vazut vreodată. În "Il Postino", rolul timidului, îndrăgostitului Mario îl prinde de minune şi a fost nominalizat şi la Oscar pentru el. Personajul evoluează de la "baieţaşul" de aproape 40 de ani care nu voia să facă nimic cu viaţa lui, la bărbatul care îşi asumă responsabilitatea unei familii şi care are curaj să-şi exprime opiniile politice, sub îndrumarea lui Neruda, care îi insuflă dragostea pentru frumos şi pentru dreptate. Caracterul impresionează prin simplitatea cu care vede viaţa. Mario este timid, ezitant, necultivat, dar are suflet de poet. Din păcate, Troisi n-a mai apucat să-şi vadă performanţa pe ecran, pentru că a murit înainte ca filmul să fie lansat...
Maria Grazia este superbă... acestei italience brunete cu ochi mari nu poţi să-i reproşezi că e doar frumoasă, jocul actoricesc pe care îl face rivalizează cu cel al lui Troisi.
Filmul este de un lirism extraordinar, e unul din puţinele care mi-au dat fiori şi în faţa cărora m-am emoţionat. Povestea este atât de bine scrisă încât ajungi să înţelegi personajele; este incredibil cum un regizor britanic a reuşit să prindă spiritul sătucului italian cu atâta acurateţe.
Locaţia în care a fost filmat este de o frumuseţe poetică, atât de potrivită cu subiectul ales. Muzica se armonizează şi ea cu peisajul, iar coloana sonoră include unele dintre cele mai frumoase tangori argentiniene compuse vreodată.
Poezia lui Neruda transpare în fiecare scenă, în fiecare replică, în fiecare gest. Şi trebuie neapărat s-o recomand aici.
Ce mi-a plăcut mai putin:
-
Decizie:
"Il Postino" este una dintre cele mai frumoase poveşti transpuse pe ecran. Este un film care îţi frânge inima, care te lasă mut... în mod clar, un "must see".
0 comentarii