Distribuţie: Jack Nicholson, Helen Hunt, Greg Kinnear, Cuba Gooding Jr.
Apariţie: 1997
Produs de TriStar Pictures
La noi: Mai bine nu se poate
Cum naiba să faci dintr-o mână de caractere cât se poate de reale un film de geniu? Întrebaţi-l pe James L. Brooks. La prima vedere, "As Good as It Gets" este doar o altă comedie romantică. Greşit. E comedie, e poveste de dragoste, dar e mult mai mult de atât; este o poveste de viaţă, cu personaje reale, fiecare cu problemele, frustrările şi depresiile lui.
Filmul mi-a intrat în suflet încă din primele 5 minute de vizionare şi, după atâţia ani în care l-am revăzut ori de câte ori am avut ocazia, încă nu m-am plictisit de umorul situaţiilor, de perfecţiunea detaliilor în construirea caracterelor, de jocul excelent al celor trei actori principali.
Povestea:
Melvin Udall este un scriitor mizantrop care suferă de sindromul obsesiv-compulsiv, împingându-şi tabieturile până la extrem. Singura persoană care pare a-i suporta ciudăţeniile este chelneriţa Carol, pe care Melvin o ajută atunci când fiul ei se îmbolnăveşte. În acelaşi timp, vecinul homosexual al scriitorului este jefuit, Udall văzându-se obligat mai întâi să aibă grijă de câinele acestuia, apoi să-l ducă cu maşina în oraşul de baştină, pentru a-şi vedea părinţii.
Între cei trei se naşte o prietenie ciudată.
Ce m-a ţinut pe canapea:
Distribuţia. Jack Nicholson face unul dintre cele mai bune roluri ale vieţii lui. Este absolut genial în pielea personajului Melvin Udall, un scriitor tipicar şi ursuz care se vede pus în ingrata situaţie de a socializa. Helen Hunt este frumoasă şi minunată în acest rol, reuşind să transmită atât de bine încât poţi foarte uşor sa te imaginezi pe tine în locul ei. Greg Kinnear, în rolul vecinului homosexual, total diferit de personajele de macho pe care le joacă în comediile romantice, este extraordinar, iar Cuba... e Cuba, amuzant şi sexy.
Povestea, atât de reală, încât nu ai cum să nu o trăieşti la maxim. Scenariul este foarte bine scris, replicile - geniale, iar situaţiile variază de la amuzante la triste.
Caracterele sunt foarte bine construite, foarte realiste, complexe şi emoţionante.
Potaia e demenţială, absolut demenţială.
Filmul are unele dintre cele mai bune replici pe care le-am auzit vreodată în filme.
Melvin Udall: I've got a really great compliment for you, and it's true.
Carol Connelly: I'm so afraid you're about to say something awful.
Melvin Udall: Don't be pessimistic, it's not your style. Okay, here I go: Clearly, a mistake. I've got this, what - ailment? My doctor, a shrink that I used to go to all the time, he says that in fifty or sixty percent of the cases, a pill really helps. I *hate* pills, very dangerous thing, pills. Hate. I'm using the word "hate" here, about pills. Hate. My compliment is, that night when you came over and told me that you would never... well, you were there, you know what you said. Well, my compliment to you is, the next morning, I started taking the pills.
Carol Connelly: I don't quite get how that's a compliment for me.
Melvin Udall: You make me want to be a better man.
Carol Connelly: ...That's maybe the best compliment of my life.
Melvin Udall: Well, maybe I overshot a little, because I was aiming at just enough to keep you from walking out.
Carol Connelly: When you first entered the restaurant, I thought you were handsome... and then, of course, you spoke.
Melvin Udall: How can you diagnose someone with an obsessive compulsive disorder, then act like I have some choice about barging in here?
Melvin Udall: Judging from your eyes, I'd say you were fifty.
Carol Connelly: Judging from your eyes, I'd say you were kind, so so much for eyes.
Receptionist: How do you write women so well?
Melvin Udall: I think of a man, and I take away reason and accountability.
Ce mi-a plăcut mai putin:
-
Decizie:
Aş putea să mai văd "As Good as It Gets" de încă 20 de ori fără să mă plictisesc. Filmul mă amuză şi mă face să plâng de fiecare dată cu aceeaşi intensitate.









1 Comment
Un alt film absolut genial! Actorii 10+++! Povestea 10+++! De catel ce sa mai spun?!
16 iulie 2009, 19:45